Desen ilustrand portretul unei persoane

Ada Popescu

Voluntar, Graphic Designer

Despre mine

Sunt Art Director într-o agenție de publicitate și voluntar Medici pentru România. În cadrul asociației mă ocup de strategia de marketing și fundraising.

M-am alăturat echipei de voluntari din dorința de a-mi pune abilitățile în slujba unei cauze benefice societății, dincolo de jobul zilnic, și de a cunoaște oameni noi, cu aceeași dorință de a ajuta.

Căldura oamenilor pe care i-am întâlnit aici și energia pe care o depun în proiectele pe care vor să le dezvolte sunt cele care m-au determinat să continui alături de echipa Medici pentru România și cred într-o colaborare pe termen lung, care să aducă schimbare în segmentul sănătății publice și satisfacții în plan personal.
Alexandra Arghir – Voluntar, HR Consultant

Ocupația mea permanent valabilă este de a ajuta oamenii și, în prezent, sunt studentă în anul III la Facultatea de Administrație și Management Public, secția Resurse Umane, lucrez deja în HR full-time, respectiv recrutare și employer branding.

Sunt un voluntar activ în cadrul Medici pentru România, unde mă ocup de social media, research, recrutare și fundraising. Ce mă motivează este chiar propoziția cu care mi-am început descrierea, respectiv: a ajuta oamenii, iar la Medici pentru România am posibilitatea extraordinară de a investi în dezvoltarea sistemului medical românesc. Fac totul din pasiune, cu și despre oameni, caracterizându-mă adesea ca persoana pe care te poți baza chiar și la 4 dimineața.