Despre noi

Story About Us
Cum a început

Povestea noastră

Având oportunitatea să învețe și să lucreze în statele vestice, în care sistemul de sănătate este o prioritatea, fondatorii organizației au decis să se întoarcă în țară și să găsească modalități prin care să implementeze inovația, implicarea și dedicarea pe care le-au văzut. Așa a fost creat, în 2020, Medici pentru România – din dorința de a construi și la noi un sistem medical la standardele celor din afară.

Obiectivul nostru este ca, prin întreaga activitatea pe care o desfășurăm, să ne concentreze pe bunăstarea pacienților, pe creșterea calității îngrijirilor pe care le primesc, dar și pe a fi un sprijin pentru cadrele medicale române, de a le oferi șansa să lucreze în condiții demne de pregătirea lor, care să le ofere oportunități de dezvoltare.

Misiunea organizaţiei

Suntem o organizație non-guvernamentală tânără a cărei misiune este să contribuie la reformarea sistemului medical din România. Motivația noastră principală este crearea unui sistem sanitar care să lucreze atât în beneficiul pacienților, cât și în cel al cadrelor medicale. Vrem să redăm pacienților speranța în sistemul medical românesc și să oferim medicilor perspectiva unor cariere de succes, într-un sistem care să funcționeze la standarde europene.

Viziunea organizației

Viziunea asociației este o Românie cu un sistem sanitar care să se ridice la standardele celor din Europa de vest, care să ofere tuturor cetățenilor țării egalitate de șanse, în ceea ce privește îngrijirile medicale, și personalului medical oportunități reale de dezvoltare în carieră și de cercetare în domeniul medical.

Valorile organizației

Responsabilitate

Responsabilitate față de medicii și pacienții români, în funcție de nevoile cărora ne ghidăm în campaniile și proiectele pe care le implementăm.

Profesionalism

Profesionalism în raport cu toți colaboratorii noștri și membrii organizației, cât și în implementarea campaniilor și proiectelor noastre.

Integritate

Integritate în toate activitățile pe care le desfășurăm, atât intern și extern.

Transparență

Transparență în ceea ce privește realizarea proiectelor și campaniilor noastre, a colaborărilor pe care le stabilim și a surselor de finanțare care susțin activitatea organizației.

Raport Anual (2020)
Raport Anual (2021)
Declarație de transparență
Statutul asociației

Echipa Medici pentru România

Roxana Rădulescu

Roxana Rădulescu

Fondator, Secretar
Alexandru Costache

Alexandru Costache

Fondator, Președinte, Antreprenor
Mirela Besliu

Mirela Besliu

Fondator, Secretar
Sorina Stroe

Sorina Stroe

Fondator, Medic stomatolog, Estetică dentară, MG Medical